Elevii claselor gimnaziale au marcat Ziua Francofoniei prin activități diverse și atractive, coordonate de d-na prof. Lupașcu Cornelia în colaborare cu d-na bibliotecar Candrea Loredana. Felicitări tuturor!
Read more
La pas prin Budapesta…zile perfecte în săptămâna Școala Altfel.
Read more
“Cizmulița cu fapte bune” – Cu gândul de a aduce bucurie și de a crea amintiri frumose unor copii mai puțin norocoși, elevii inimoși ai școlii noastre alături de părinți și de cadrele didactice au oferit daruri copiilor din familiile defavorizate. Mulțumim pentru că împreună 
Read more
În fiecare an, Ziua Națională a României este sărbătorită, într-un mod original, de elevii școlii noastre.Gânduri de recunoștință pentru cei cărora le datorăm libertatea, apelul la memoria eroilor noștri, îmbrăcarea portului tradițional sunt doar câteva dintre activitățile realizate.Anul acesta, elevii ciclului gimnazial, au realizat un 
Read more
Global Education Week/GEW/, Săptămâna Educației Globale este o inițiativă de sensibilizare la nivel mondial privind pacea în lume. În timpul GEW, 14 – 20 noiembrie 2022, școlile din 42 de țări se reunesc pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța cooperării pentru 
Read more
De Ziua Mondială a Alimentației – 16 octombrie, elevii clasei a VIII-a A, îndrumați de domnul profesor Uța Romeo, au promovat prin afișele realizate de ei, o alimentație sănătoasă.De Ziua Mondială a Alimentației – 16 octombrie, elevii clasei a VIII-a A, îndrumați de domnul profesor 
Read more
Sub sloganul “Nu uităm trecutul!” s-au derulat astazi activități dedicate comemorării victimelor Holocaustului, la clasele a VII-a si a VIII-a, din școala noastră.Elevii au realizat desene adecvate tematic, informări succinte, pliante, pentru a derula firul evenimentelor petrecute acum 81 de ani, respectiv deportarea evreilor din 
Read more
“Cross de line”- un proiect de prevenție și combatere a violenței prin însușirea unor tehnici de gestionare corectă a situațiilor în care elevii sunt victime ale bullying-ului s-a desfășurat la clasa a III-a A. Coordonator, prof. Consilier școlar Mihaela Aicoboae.
Read more
“Împreună împotriva bulliyng-ului” a fost sloganul sub care s-au desfășurat activitățile în cadrul proiectului “Cross the line”, la clasa a VI-a A, coordonați de d-na dirigintă Popescu Camelia.Elevii au identificat situații de bulliyng, au propus soluții concrete pentru eliminarea bullying-ului, au ales partenerii ideali pentru 
Read more
În ultima zi de școală, cu cireșe la urechi, am pus la punct ultimele detalii ale excursiei, ne-am sărbătorit ” cireșarii”, ne-am făcut planuri de vacanță și ne-am bucurat de jocurile copilăriei . S-a dat start vacanței la clasa furnicuțelor! O vacanță minunată să aveți, 
Read more
Informatii de contact
Pentru informatii suplimentare secretariatul scolii va sta la dispozitie, de LUNI pana VINERI intre orele 8:00 - 16:00
  • Str. Unirii nr. 58 Vatra Dornei
  • 0230 371 534
  • scgen2vd@yahoo.com
Sari la conținut